Cum să fac să las trecutul în urmă??

Simt că o iau razna.. am o stare de îmi vine să dau cu capul undeva.. dau aici, e cel mai corect:D ...
Nu înţeleg de ce a revenit în mintea mea EA.. da, EA, pe care am iubit-o atunci, EA.. care m-a făcut să cred în dragoste şi în formele pe care le poate îmbraca, EA.. care a dat sens gândurilor mele şi care m-a susţinut de fiecare dată, EA.. care a ştiut cum să plângă lângă mine fără să lăsăm lacrimi să curgă, EA.. cea care m-a iertat de fiecare dată, EA.. care a fost iubita mea, prietena mea, refugiul meu, EA.. care nu m-a făcut niciodată, niciodată.. să regret că a fost în viaţa mea..
Am crezut că am uitat-o, am crezut că trecutul pot să îl privesc doar cu zâmbet şi mulţumire pentru că a fost, nu am crezut că o să vină niciodată ziua în care am să regret că am lasat-o să plece..
Sunt ani de atunci.. de ce a apărut tocmai acum, acum când pot spune iar ‘te iubesc’?
Îmi doresc atât de mult să o aud, să o văd, să o ţin la pieptul meu.. mă gândesc la EA şi tremur de emoţii.. îi simt atingerea şi vorba dulce, parfumul şi pielea moale, grija şi privirea caldă.. mi-e dor de EA şi mă urăsc pentru asta..
Sunt ani de atunci.. de ce a apărut tocmai acum, acum când pot spune iar ‘te iubesc’?
Spun ‘te iubesc’ şi sunt fericită.. dar nu înţeleg ce se întâmplă cu mine.. şi nu e corect, of Doamne, nu e corect!!
Mă uit la R. şi o văd pe EA, o ţin în braţe, o ţin de mână, o sărut.. şi aş vrea să o simt pe EA.. Nu merită să îi fac asta, nu merită să îi fac rău şi totuşi îmi suportă toanele, încearcă să mă liniştească, mă lasă în “lumea mea” atunci când îi cer, o privesc în ochi şi.. ah, cât de mult aş vrea să îi cer să mă ierte.. să mă ierte, dar pentru ce? Simt că o trădez – deşi nu fac nimic, simt că mă joc – deşi îi sunt alături, simt că o mint – deşi îi spun adevărul..
Scumpa de ea, cât o iubesc şi câtă nevoie am de ea..
Nu pot să îi spun, aş răni-o.
Aş vrea să fug, fără explicaţii, să închid uşa şi să plec.. să caut singurătatea, să mă pierd printre gânduri şi în nopţi de nesomn.. aş regreta, ştiu.. vreau să găsesc o cale de mijloc..
Am învăţat să gândesc pentru 2, nu pentru a atinge binele personal, nici ca să ajung la perfecţiune.. ci ca să mă transpun în ea, să înţeleg ce simte, ce vrea, să ştiu cum să îi ofer ce îşi doreşte.. poate că am uitat de mine, pentru o clipă, când am făcut asta.. dar ştiu că acum zâmbeşte. Zâmbeşte ea, zâmbesc şi eu, pentru că face parte din mine..
Timpul.. chiar le rezolvă pe toate?
Cum să fac ca să ne fie bine?..